Bine ai venit, vizitator! [ Inregistrare | Autentificare

Centru pentru Situaţii de Urgenţă la Cernavodă

Noutati septembrie 20, 2011

LINIE TELEFONICĂ PENTRU CETĂŢENI

Locuitorii din Cernavodă vor avea la dispoziţie, în cel mult o lună, o linie telefonică de urgenţă, unde vor putea contacta autorităţile locale în caz de inundaţii, cutremure, accident nuclear, alunecări de teren, incendii, căderi abundente de zăpadă, intervenţii medicale.

Linia telefonică va funcţiona în cadrul unui Centru pentru situaţii de urgenţă, care va fi coordonat de primarul Mariana Mircea, care a afirmat că înfiinţarea acestei linii telefonice a fost stabilită împreună cu reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, care organizează şi coordonează activităţile în domeniul telecomunicaţiilor speciale pentru autorităţile publice din România.

Primarul a spus că, prin intermediul acestui sistem, se va comunica atât cu populaţia, cât şi cu factorii implicaţi în situaţiile de urgenţă, respectiv Primăria, Poliţia, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeria, Spitalul, Centrala Nucleară. „Necesitatea şi oportunitatea înfiinţării unui centru pentru situaţii de urgenţă rezultă din deficienţele actuale privind rezolvarea situaţiilor în caz de dezastre, calamităţi, accidente, accidente nucleare sau intervenţii medicale care trebuie rezolvate la nivel local. Un astfel de centru are ca scop protecţia vieţii cetăţenilor, a bunurilor şi mediului înconjurător”, a spus Mariana Mircea, care a adăugat că programul de lucru în cadrul centrului va fi permanent, iar operatorii vor răspunde la apelurile cetăţenilor şi vor direcţiona mesajele în funcţie de tipul urgenţei.

Edilul oraşului a mai spus că vor mai exista două linii telefonice directe prin care membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă vor putea comunica direct cu Centrala Nucleară în cazul unui accident nuclear. „Informarea populaţiei se va face, ca şi până în prezent, prin transmiterea de mesaje cu ajutorul portavocilor şi sirenelor. În plus faţă de aceste mijloace, centrul va transmite, în cazul unor situaţii de urgenţă de tipul accidentului nuclear sau calamităţi naturale, mesaje de tip SMS către instituţiile publice abilitate, cât şi cetăţenilor care şi-au manifestat interesul de a fi informaţi şi au făcut cunoscut numărul de telefon”, a spus Mariana Mircea.
(sursa: www.telegrafonline.ro)

Nu sunt etichete

553 numar total de afisari, 1 azi

  

  • 1st STEP la Parcul Hermes – Slobozia

    de pe august 31, 2011 - 0 Comentarii

    Noul club de tineret din Cernavoda, 1st STEP, nu pierde timpul. Excursiile in tara, in rezervatii naturale, parcuri de distractii (Parc Aventura din Brasov), si activitatile ce provoaca adrenalina (paintball, carting, zbor cu paraşuta sau cu elicopterul, calarie si alte sporturi extreme) sunt prioritare pe lista organizatorilor.

    Daca vrei sa partici si tu, poti sa contactezi organizatorii aici. Inscrierea e gratuita!

    Ultima excursie a fost organizata la Parcul de Vacanta Hermes, din Slobozia. Pentru mai multe detalii apasati aici.

     

  • “Salvaţi delfinii din Marea Neagră!”

    de pe august 24, 2011 - 0 Comentarii

    Nu există săptămână în care să nu fie găsite, pe plajele litoralului românesc, cadavre de delfini, de la începutul anului şi până în prezent, peste o sută de mamifere fiind ucise. Potrivit specialiştilor, în toate cazurile, moartea a survenit în urma prinderii în plasele de tip setcă şi ohană folosite de pescari.

    De multe ori, valurile au împins la mal cadavrele de delfini, aflate în stare avansată de putrefacţie. Alteori, mamiferele au fost găsite fără cap, întrucât pescarii au preferat să le decapiteze în loc să îşi taie plasele. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât autorităţile par să fie neputincioase, legile nefiind suficient de aspre. Poliţia îi arestează pe braconieri, însă peste puţin timp ei apar din nou pe mare, folosind plase monofilament care fac victime în rândul delfinilor.

    În virtutea conservării speciei de delfini, Institutul Verde, în colaborare cu ONG-urile de profil, a demarat o campanie de strângere de semnături care a debutat, zilele trecute, la Vama Veche. Toate persoanele aflate pe litoral sunt invitate să participe, până pe 5 septembrie, la campania “Vama Verde” şi să semneze petiţia “Salvaţi delfinii din Marea Neagră”. “Vrem să strângem peste 4.000 de semnături numai până la sfârşitul sezonului estival. Apoi campania va continua, urmând ca, prin intermediul Ministerului Mediului şi Pădurilor, să înaintăm o propunere legislativă prin care actuala lege a pescuitului să fie modificată, astfel încât sancţiunile aplicate pescarilor care folosesc plase ilegale să fie mai dure. După ce că sunt puţini delfini, mai sunt şi ucişi”, a declarat secretarul Institutului Verde, Silviu Dumitru.

    Persoanele care nu pot semna petiţia la faţa locului pot face acest lucru online, accesând adresa www.institutulverde.ro
    (sursa: www.telegrafonline.ro)

  • Teren ieftin la licitatie - sansa pentru o casa in Cernavoda

    de pe octombrie 29, 2013 - 1 Comentarii

    teren cernavodaPrimăria Cernavodă va concesiona, în zona de nord a oraşului, 260 de loturi de teren în vederea construcţiei de locuinţe, pentru care aproape 500 de persoane au depus cereri la sediul Primăriei.

    Cererea de locuinţe la Cernavodă a devenit tot mai mare în ultimii ani, astfel încât autorităţile fac faţă cu greu solicitărilor, în condiţiile în care, pe fondul crizei economice, investiţiile în acest sector au fost tot mai puţine. Pentru a rezolva această problemă, conducerea administraţiei locale a căutat diverse soluţii pentru mărirea fondului locativ al oraşului.

    În acest sens, Primăria Cernavodă a parcelat, în zona de nord a oraşului, 260 de loturi în vederea construcţiei de locuinţe.

    Potrivit primarului Gheorghe Hânsă, fiecare lot de teren măsoară, în medie, 450 de metri pătraţi.

    „Loturile de teren vor fi concesionate în urma unei licitaţii. Iar cei interesaţi trebuie să prezinte o serie de documente, printre care dovada sursei de venit, o copie a actului de identitate (care să confirme că solicitantul locuieşte de minimum cinci ani în Cernavodă) şi alte acte care dovedesc lipsa datoriilor la bugetul de stat. În prezent, aproape 500 de persoane au depus cereri la sediul Primăriei pentru înscrierea la licitaţie”, a spus Hânsă, care a adăugat că preţul de pornire la licitaţie va fi mic, astfel încât mulţi dintre cetăţeni să poată avea şansa de a-şi construi o casă.

    Şi, pentru ca cei ce se vor muta în noul cartier să beneficieze de condiţii normale de trai, Primăria va demara, în primăvara anului viitor, lucrările de introducere a infrastructurii.
    (sursa:www.telegrafonline.ro)

  • O glumă proastă a trimis un copil la psiholog!?

    de pe octombrie 29, 2013 - 0 Comentarii

    beci gradinita cernavodaPrimele rezultate ale anchetei derulate în cadrul Grădiniţei nr. 4 din Cernavodă arată că băieţelul Kevin Gaye Weiss, de trei ani şi şapte luni, nu a fost pedepsit de angajaţii instituţiei să stea în beciul instituţiei.

    Potrivit inspectorului general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, prof. dr. Răducu Popescu, totul ar fi pornit de la un „moment nefericit” în care educatoarea a făcut o glumă deplasată cu privire la copil, după ce el a avut un „comportament obraznic”. „Educatoarea i-a spus copilului că îl duce la beci dacă mai este obraznic, iar îngrijitoarea i-a intrat în joc şi a adus cheile de la intrarea la subsol. De aceea, copilul s-a speriat”, a declarat prof. Popescu.

    Conform stirii de la ObservatorTV, politistii au vizitat Gradinita pentru a investiga si a lua amprente. Daca povestea se dovedeste reala, paznicul Gradinitei va fi concediat.

    El a completat că situaţia de la grădiniţa din Cernavodă are şi un istoric, pentru că între educatoare şi mama copilului există un conflict de care conducerea instituţiei de învăţământ nu ştia. „Mâine (astăzi – n.r.) se va întruni un Consiliu de Administraţie în cadrul grădiniţei şi se va stabili ce măsuri se vor lua în acest caz. Noi propunem ca educatoarea să fie sancţionată la salariu pentru atitudinea pe care a adoptat-o, cu care nu suntem de acord, însă rămâne la latitudinea conducerii grădiniţei”, a adăugat prof. Popescu.

    Amintim că mama lui Kevin, Ramona Teodora Cristea, a sesizat ISJ, Poliţia şi Primăria Cernavodă, printr-o adresă, că băiatul ei a fost închis în beciul grădiniţei şi a solicitat autorităţilor să ia măsurile care se impun în astfel de situaţii. Ea a declarat că băiatul ei are acum nevoie de consiliere psihologică. Mama a spus că cel mic se trezeşte noaptea, plânge, este speriat.
    (sursa:www.telegrafonline.ro & ObservatorTV)

  • Inca doi violatori din Cernavoda

    de pe noiembrie 27, 2013 - 2 Comentarii

    Nicolae Encica – a violat o minora de 14 ani

    violata in cernavodaNicolae Encică, de aproape 33 de ani, din Cernavodă, a fost arestat de Tribunalul Constanţa pentru 29 de zile, la cererea procurorilor. El este acuzat de viol.

    Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, ieri, că poliţiştii din Cernavodă au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la data de 22 noiembrie, ora 19.30, bărbatul de 33 de ani a acostat o minoră de 14 ani, a dus-o cu forţa într-o lizieră de la periferia localităţii, unde a constrâns-o să întreţină raporturi sexuale cu acesta. Individul a fost depistat la scurt timp de către poliţişti.

    Nicolae Encică a fost arestat de Tribunal, însă mandatul poate fi atacat la Curtea de Apel Constanţa.

    În 2007, Encică a fost cercetat pentru tentativă la viol.

    Gica Dediu – a violat o minora de 13 ani

    inchisoare cernavoda

    Gică Dediu, de 60 de ani, din Cernavodă, condamnat la 11 ani pentru că ar fi violat de mai multe ori o minoră de 13 ani, rămâne în arest. Decizia a fost luată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.

    Următorul termen a fost fixat pentru data de 5 decembrie.
    (sursa: www.telegrafonline.ro & www.ziuaconstanta.ro)

Prietenii e-Cernavodei