Bine ai venit, vizitator! [ Inregistrare | Autentificare

Energie verde: eolienele prind Cernavodă din urmă

Noutati iulie 27, 2012

Sutele de milioane de euro investite în ferme de vânt încep să dea roade. Producţia de energie eoliană a urcat recent la un maxim istoric de 1.200 de megawaţi, aproape de cei aproximativ 1.400 de megawaţi produşi de cele două reactoare de la Cernavodă. Cum investiţiile în energia eoliană continuă, este doar o chestiune de timp până când acestea vor produce mai mult decât centrala nucleară a României.

Morile de vânt au produs 1.192 de megawaţi şi au stabilit un nou record istoric pentru energia eoliană, arată datele publicate de Transelectrica şi consultate de Money Channel. În acel moment, parcurile eoliene din ţară acopereau 17% din consumul energetic al României. Asta în condiţiile în care anul trecut producţia era doar de câteva zeci de megawaţi în unele perioade.

Astfel, energia eoliană se apropie de cei 1.400 de megawaţi produşi de cele două reactoare de la Cernavodă… care acoperă aproape integral consumul populaţiei. Nu este de mirare că fermele de vânt au devenit atât de importante, în condiţiile în care valoarea investiţiilor atrase până acum de se ridică spre 2 miliarde de euro. Iar interesul companiilor pentru ţara noastră nu s-a redus: în clasamentul Ernst&Young al atractivităţii pentru energia verde, România se află pe locul 14 în lume şi pe prima poziţie între ţările din regiune.

Compania spaniolă Iberdrola începe în acest an să construiască cel mai mare complex de ferme de vânt din lume. În urma investiţiei de peste 2 miliarde de euro, parcurile eoliene ale Iberdrola vor realiza mai mult decât reactoarele de la Cernavodă. Cu toate acestea, energia eoliană are un neajuns: nu este constantă, iar fluctuaţiile pot fi destul de mari, cum ar fi înjumătăţirea producţiei în numai o zi. Acest lucru înseamnă că este nevoie ca alţi producători de energie să intervină pentru a echilibra piaţa. sursa:money.ro

Nu sunt etichete

603 numar total de afisari, 1 azi

  

  • 1st STEP la Parcul Hermes – Slobozia

    de pe august 31, 2011 - 0 Comentarii

    Noul club de tineret din Cernavoda, 1st STEP, nu pierde timpul. Excursiile in tara, in rezervatii naturale, parcuri de distractii (Parc Aventura din Brasov), si activitatile ce provoaca adrenalina (paintball, carting, zbor cu paraşuta sau cu elicopterul, calarie si alte sporturi extreme) sunt prioritare pe lista organizatorilor.

    Daca vrei sa partici si tu, poti sa contactezi organizatorii aici. Inscrierea e gratuita!

    Ultima excursie a fost organizata la Parcul de Vacanta Hermes, din Slobozia. Pentru mai multe detalii apasati aici.

     

  • “Salvaţi delfinii din Marea Neagră!”

    de pe august 24, 2011 - 0 Comentarii

    Nu există săptămână în care să nu fie găsite, pe plajele litoralului românesc, cadavre de delfini, de la începutul anului şi până în prezent, peste o sută de mamifere fiind ucise. Potrivit specialiştilor, în toate cazurile, moartea a survenit în urma prinderii în plasele de tip setcă şi ohană folosite de pescari.

    De multe ori, valurile au împins la mal cadavrele de delfini, aflate în stare avansată de putrefacţie. Alteori, mamiferele au fost găsite fără cap, întrucât pescarii au preferat să le decapiteze în loc să îşi taie plasele. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât autorităţile par să fie neputincioase, legile nefiind suficient de aspre. Poliţia îi arestează pe braconieri, însă peste puţin timp ei apar din nou pe mare, folosind plase monofilament care fac victime în rândul delfinilor.

    În virtutea conservării speciei de delfini, Institutul Verde, în colaborare cu ONG-urile de profil, a demarat o campanie de strângere de semnături care a debutat, zilele trecute, la Vama Veche. Toate persoanele aflate pe litoral sunt invitate să participe, până pe 5 septembrie, la campania “Vama Verde” şi să semneze petiţia “Salvaţi delfinii din Marea Neagră”. “Vrem să strângem peste 4.000 de semnături numai până la sfârşitul sezonului estival. Apoi campania va continua, urmând ca, prin intermediul Ministerului Mediului şi Pădurilor, să înaintăm o propunere legislativă prin care actuala lege a pescuitului să fie modificată, astfel încât sancţiunile aplicate pescarilor care folosesc plase ilegale să fie mai dure. După ce că sunt puţini delfini, mai sunt şi ucişi”, a declarat secretarul Institutului Verde, Silviu Dumitru.

    Persoanele care nu pot semna petiţia la faţa locului pot face acest lucru online, accesând adresa www.institutulverde.ro
    (sursa: www.telegrafonline.ro)

  • Teren ieftin la licitatie - sansa pentru o casa in Cernavoda

    de pe octombrie 29, 2013 - 1 Comentarii

    teren cernavodaPrimăria Cernavodă va concesiona, în zona de nord a oraşului, 260 de loturi de teren în vederea construcţiei de locuinţe, pentru care aproape 500 de persoane au depus cereri la sediul Primăriei.

    Cererea de locuinţe la Cernavodă a devenit tot mai mare în ultimii ani, astfel încât autorităţile fac faţă cu greu solicitărilor, în condiţiile în care, pe fondul crizei economice, investiţiile în acest sector au fost tot mai puţine. Pentru a rezolva această problemă, conducerea administraţiei locale a căutat diverse soluţii pentru mărirea fondului locativ al oraşului.

    În acest sens, Primăria Cernavodă a parcelat, în zona de nord a oraşului, 260 de loturi în vederea construcţiei de locuinţe.

    Potrivit primarului Gheorghe Hânsă, fiecare lot de teren măsoară, în medie, 450 de metri pătraţi.

    „Loturile de teren vor fi concesionate în urma unei licitaţii. Iar cei interesaţi trebuie să prezinte o serie de documente, printre care dovada sursei de venit, o copie a actului de identitate (care să confirme că solicitantul locuieşte de minimum cinci ani în Cernavodă) şi alte acte care dovedesc lipsa datoriilor la bugetul de stat. În prezent, aproape 500 de persoane au depus cereri la sediul Primăriei pentru înscrierea la licitaţie”, a spus Hânsă, care a adăugat că preţul de pornire la licitaţie va fi mic, astfel încât mulţi dintre cetăţeni să poată avea şansa de a-şi construi o casă.

    Şi, pentru ca cei ce se vor muta în noul cartier să beneficieze de condiţii normale de trai, Primăria va demara, în primăvara anului viitor, lucrările de introducere a infrastructurii.
    (sursa:www.telegrafonline.ro)

  • O glumă proastă a trimis un copil la psiholog!?

    de pe octombrie 29, 2013 - 0 Comentarii

    beci gradinita cernavodaPrimele rezultate ale anchetei derulate în cadrul Grădiniţei nr. 4 din Cernavodă arată că băieţelul Kevin Gaye Weiss, de trei ani şi şapte luni, nu a fost pedepsit de angajaţii instituţiei să stea în beciul instituţiei.

    Potrivit inspectorului general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, prof. dr. Răducu Popescu, totul ar fi pornit de la un „moment nefericit” în care educatoarea a făcut o glumă deplasată cu privire la copil, după ce el a avut un „comportament obraznic”. „Educatoarea i-a spus copilului că îl duce la beci dacă mai este obraznic, iar îngrijitoarea i-a intrat în joc şi a adus cheile de la intrarea la subsol. De aceea, copilul s-a speriat”, a declarat prof. Popescu.

    Conform stirii de la ObservatorTV, politistii au vizitat Gradinita pentru a investiga si a lua amprente. Daca povestea se dovedeste reala, paznicul Gradinitei va fi concediat.

    El a completat că situaţia de la grădiniţa din Cernavodă are şi un istoric, pentru că între educatoare şi mama copilului există un conflict de care conducerea instituţiei de învăţământ nu ştia. „Mâine (astăzi – n.r.) se va întruni un Consiliu de Administraţie în cadrul grădiniţei şi se va stabili ce măsuri se vor lua în acest caz. Noi propunem ca educatoarea să fie sancţionată la salariu pentru atitudinea pe care a adoptat-o, cu care nu suntem de acord, însă rămâne la latitudinea conducerii grădiniţei”, a adăugat prof. Popescu.

    Amintim că mama lui Kevin, Ramona Teodora Cristea, a sesizat ISJ, Poliţia şi Primăria Cernavodă, printr-o adresă, că băiatul ei a fost închis în beciul grădiniţei şi a solicitat autorităţilor să ia măsurile care se impun în astfel de situaţii. Ea a declarat că băiatul ei are acum nevoie de consiliere psihologică. Mama a spus că cel mic se trezeşte noaptea, plânge, este speriat.
    (sursa:www.telegrafonline.ro & ObservatorTV)

  • Inca doi violatori din Cernavoda

    de pe noiembrie 27, 2013 - 2 Comentarii

    Nicolae Encica – a violat o minora de 14 ani

    violata in cernavodaNicolae Encică, de aproape 33 de ani, din Cernavodă, a fost arestat de Tribunalul Constanţa pentru 29 de zile, la cererea procurorilor. El este acuzat de viol.

    Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, ieri, că poliţiştii din Cernavodă au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la data de 22 noiembrie, ora 19.30, bărbatul de 33 de ani a acostat o minoră de 14 ani, a dus-o cu forţa într-o lizieră de la periferia localităţii, unde a constrâns-o să întreţină raporturi sexuale cu acesta. Individul a fost depistat la scurt timp de către poliţişti.

    Nicolae Encică a fost arestat de Tribunal, însă mandatul poate fi atacat la Curtea de Apel Constanţa.

    În 2007, Encică a fost cercetat pentru tentativă la viol.

    Gica Dediu – a violat o minora de 13 ani

    inchisoare cernavoda

    Gică Dediu, de 60 de ani, din Cernavodă, condamnat la 11 ani pentru că ar fi violat de mai multe ori o minoră de 13 ani, rămâne în arest. Decizia a fost luată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.

    Următorul termen a fost fixat pentru data de 5 decembrie.
    (sursa: www.telegrafonline.ro & www.ziuaconstanta.ro)

Prietenii e-Cernavodei